Blog de călătorii

Într-un anumit concurs de împrejurări, foarte norocos de altfel, m-am trezit marţi dimineaţă în pragul unei plecări la Şumuleu Ciuc, în judeţul Harghita. “M-am trezit” este cât se poate de propriu spus, întrucât la ora cinci fără un sfert dimineaţa eram în gară, împreună cu trolley-ul agăţat de mine şi rucsacul ca bonus în spate. Facem apelul, carevasăzică: eu, Alina, Sînziana, Otilia şi Ioana, plus un Teddy nou-cunoscut, care din întâmplare avea aceeaşi destinaţie ca a noastră, plecând din Piatra Neamţ în loc de Bucureşti cum era normal. STOP! Lipseşte Mihai! Şi-a tot lipsit Mihai.. până pe la a treia gară (şi anume Roznov), unde l-a adus mămica lui proprietate personală cu maşina şi unde ni s-a alăturat nouă, cu tot cu biletul Otiliei care, desigur, era la el. Şi de-aici, începe povestea.

Prima surpriză faină a fost că Teddy avea chitară. A doua a fost că ştia să şi cânte la ea. Prin urmare, o bună parte din drum (întâi Piatra Neamţ – Bacău, apoi Bacău – Miercurea Ciuc) s-a cântat. Apropo, cine n-a mers niciodată cu trenul pe ruta aceea care trece prin Bacău – Oneşti – Comăneşti – Salina şi aşa mai departe, fie spre Braşov fie spre Miercurea Ciuc, a pierdut multe. Priveliştea este absolut fascinantă, iar cele trei tuneluri (mai ales ultimul, care parcă nu se mai termină) sunt chiar interesante.

După ce-am ajuns la Şumuleu nu prea am mai avut timp de admirat natura, din simplul motiv că au început plenuri, ateliere şi multe alte moduri de petrecere ale timpului liber care nu prea au mai inclus privitul gură-cască în jur. Totuşi, pot să spun câteva chestii:

- Şumuleu Ciuc este un loc care merită vizitat, catedrala este superbă (cel puţin de afară, n-am avut curiozitatea să intru) şi satul e foarte liniştit.

- Dacă vă hotărâţi să mergeţi în locul sus-numit, Hotel Salvator este cea mai bună soluţie. Condiţii foarte bune, cu un bonus pentru cele mai moi aşternuturi de pat pe care le-am văzut în viaţa mea

- În cazul în care vi se face foame sau rămâneţi fără ţigări la o oră mai neortodoxă din noapte… e trist. În sensul că în Şumuleu nu veţi găsi niciun magazin/bar deschis pe la ora, să zicem în mod arbitrar 4 a.m., prin urmare singurul lucru pe care îl puteţi face este să sunaţi la un taxi (0266 / 953) şi să îi cereţi să vă ducă la fast food-ul de la gară. Arată niţel dubios şi toată lumea vorbeşte în maghiară, dar acolo am mâncat unul din cele mai bune sandwichuri cu şniţel din viaţa mea (bine, poate era şi din cauza foamei…).

- Din taxi, am reuşit să văd un liceu în Miercurea Ciuc.. superb. Taximetristul mi-a spus că are 365 de săli.. şi că e aproape integral cu predare în limba maghiară. Desigur, am uitat cum îi spune (după o scurtă căutare pe Google: se cheamă Marton Aron şi arată magnific!)

Drumul spre casă n-a mai fost atât de palpitant. Din şapte plecaţi, ne întorceam cinci, după multe nopţi nedormite, multă cafea şi prea multe ţigări (cel puţin eu), deşi ne-a mai vizitat şi George din Focşani, a cărui delegaţie era vreo trei vagoane mai încolo până la Adjud unde au coborât. Asta nu ne-a oprit totuşi ca în gară la Bacău, unde am avut de aşteptat vreo oră şi jumătate, să începem a face raportul delegaţiei (chestie care chiar mi-a prins extrem de bine vreo două zile mai târziu) şi apoi de a purta discuţii interminabile şi savante despre ONG-uri, PLAT-uri, advocacy şi impresii de călătorie.

Acasă am ajuns la 00.30, duminică (sau mai bine zis, deja luni). Am dormit două nopţi plus ziua dintre ele după asta. Dar ce contează.. am văzut Şumuleu Ciuc. Şi pe oamenii faini de la reuniunea de acolo. M-am simţit fericită.