Blog de călătorii

Croazieră europeană, ep. 2

Doru — Sat, 13 Oct 2007 04:04:00 +0000

Partea întâi: Bulgaria

Ziua a doua

După cum ziceam, după o noapte foarte scurtă a urmat ziua a doua. Punctul de plecare a fost oraşul Ruse, iar excursia a fost la Veliko Târnovo, vechea cetate de scaun a Bulgariei şi Arbanassi, un sat încărcat de istorie aflat la câţiva km mai încolo.

Drumul a fost acceptabil, şi după aproximativ două ore de călătorie am ajuns la Veliko Târnovo. Mare lucru nu este de spus despre drumul în sine, cel puţin nu din punctul meu de vedere. După cum am mai spus, turiştii veneau din lumea civilizată, aşa încât emoţiile pe care le stârnea peisajul în sufletele lor erau foarte diferite de emoţiile pe care le simţeam eu. De exemplu:

"oaaau, uite o cireadă de vaci" [mirare, admiraţie] - "mdeah, încă o cireada de vaci, mare scofală" [plictis];
"oaaau, uite! uite!! capre!!!" [încântare] - "uite nişte capre care or să nenorocească amărâţii ăia de pomi" [milă pentru pomi, dispreţ relativ la capre];
"oaaaaaaaau!!! uite o căruţă trasă de cai!!!!!!!" [extaz] - "ooof, a naibii căruţă, cât o să mai stăm în spatele ei????" [agonie, şi nici măcar nu eram la volan]. În scurt timp, extazul pricinuit de întâlnirea căruţelor cu cai/măgari a fost domolit de minutele luuuungi de tot petrecute în spatele lor (serpentine, dungă continuă şi mai ales maşini care veneau fără întrerupere pe contrasens)

După cum am zis, după vreo două ore ne apropiam de Veliko Târnovo. Acesta este un oraş de munte, iar drumul spre el trece printr-o vale pe versanţii căreia se găsesc câteva mânăstiri ca cea din imaginile de mai jos.

Oraşul este superb şi nu o să vă plictisesc cu detalii despre istorie şi alte minuni similare, pe care le puteţi găsi aici. Singurul regret este că nu am avut timp să vizităm vechea cetate de scaun, pe care am văzut-o de la poartă, însă rămâne ca o notă pe un "to do" list viitor.

[Arbanassi]	[Casa fortificata]
[Satul şi biserica]	[Masa]
[Veliko Târnovo]	[Shopping area]

Drum lung şi neinteresant spre Veliko Tărnovo

Mânăstire în apropiere de Veliko Târnovo

Intrarea în Veliko Târnovo

În oraş

Catedrala naşterii lui Theotokos

În oraş

Decor mural

Arbanassi este un sat situat la vreo 20 de minute de mers de V.T. şi care, în ciuda faptului că este un fel de Pipera bulgărească (ghidul ne explica - aceea e casa nu-ştiu-cărui politician, aceea a unui talk-show-ist, aceea a lui Hristo Stoichkov şi aşa mai departe), îşi păstrează aspectul tradiţional.

În drum spre Arbanassi

Veliko Târnovo văzut de sus

Arbanassi, sau Pipera bulgarilor

De vânzare

După ce am trecut printr-un mic souvenir shop, am vizitat casa fortificată a unui negustor de pe vremuri (secolul XVII). Nu mi s-a părut extraordinar de impresionantă, însă mi-a plăcut ideea cu tunul de lemn care apără oala cu galbeni de la capătul curcubeului.

Casa fortificată

În grădină

Fântâna

Casa negustorului

Tunul de lemn

Oala cu galbeni

Lipseşte curcubeul

Două mâţe

Casa negustorului

De acolo am mers la o biserică ortodoxă ce a fost construită în mai multe etape, extinsă în aşa fel încât practic erau 3 biserici într-una singură. Iniţial a fost construită de turci, de aceea nu are turlă. Lângă biserică nişte artişti locali vindeau icoane pe lemn, sticlă şi pânză la nişte preţuri demne de obiecte de patrimoniu naţional.

Prin sat

Icoane

Biserica ortodoxă ridicată de turci

Masa de prânz ne-a fost oferită la un han unde am fost întâmpinaţi cu tradiţionala (şi la ei) pâine cu sare, alături de pâine cu miere, după care a urmat un spectacol folcloric destul de interesant.

Cascada de la han

Pâine, sare şi miere

Tunul de lemn

Loading…

Începe spectacolul

Lăutari

Dans tradiţional

De la Arbanassi ne-am întors la Veliko Târnovo, unde ne-am dus până la porţile cetăţii de scaun, pe care din nefericire nu am vizitat-o.

Turnul de est

Biserica din cetate

Emblema Cetăţii de Scaun

Sit arheologic

Poarta cetăţii

Panoramă

Monumentul eroilor

Satul-stup

Panoramă

Clădirea teatrului

Panoramă

La final a mai fost timp pentru o sesiune de cumpărături, iar apoi am plecat înapoi la Ruse de unde am navigat către Vidin.

Shopping street

Colecţie de vinuri

Shopping street

Balcon din fier forjat

va urma

Croazieră Europeană

Doru — Sat, 06 Oct 2007 06:14:11 +0000

La sfârşit de august şi început de septembrie am plecat într-o croazieră pe Dunăre. Am trecut prin Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria şi Austria. Am trecut şi prin Slovacia, ar fi trebuit să vizităm Bratislava, dar din cauza inundaţiilor nu am mai oprit - însă despre asta mai încolo.

M-am îmbarcat la Olteniţa, care a fost unica oprire românească a croazierei şi care a fost strict administrativă (în alţi ani se vizita şi Litoralul românesc, dar cum bulgarii ştiu să-şi vândă marfa şi românii nu, e uşor de ghicit ce s-a întâmplat), iar pe seară am plecat spre Silistra.

Pasagerii erau în cea mai mare parte din SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă (a fost şi un cuplu din Hong Kong de exemplu), mulţi dintre ei trecuţi de prima tinereţe, totuşi surprinzător de mulţi sub 70 de ani.

Partea I: Bulgaria

Ziua 1

În prima dimineaţă ne-am trezit în portul bulgăresc Silistra (peste drum de Călăraşi, pentru cine nu ştie) şi după un mic-dejun gustos şi destul de rapid am plecat să vizităm litoralul bulgăresc. Bulgăresc numai cu numele, că 85% din oamenii pe care i-am întâlnit vorbeau româneşte iar restul de 15% în toate limbile pământului, mai puţin în bulgară.

În drum spre Balcic am văzut enorm de multe berze - nu cred că am văzut în toată viaţa mea atâtea berze, cu siguranţă nu am văzut niciodată atâtea la un loc. Zice-se că aduc noroc. Să sperăm că au şters o parte din ghinionul acumulat prin spargerea a numeroase oglinzi.

Berze

Prima oprire a fost într-un orăşel care ne-a fost prezentat ca oraş tipic comunist, unde am văzut cea mai mare aglomerare de Aro-uri din afara României, şi care parcă a rămas încremenit în anii de plin avânt bla-bla-bla. Oprirea a fost pentru un suc/cafea şi o scurtă pauză de toaletă la un hotel ca multe altele din .ro (de altfel pe tot parcursul călătoriei în Bulgaria am avut acel sentiment de "acasă", că sunt într-o Românie în care uneori se mai vorbea şi bulgăreşte).

Dobrici, Bulgaria

De acolo am plecat mai departe către Balcic, o staţiune mititică faimoasă prin Grădina Botanică aflată in curtea reşedinţei de vară (că nu prea e palat) a Reginei Maria. Grădina Botanică e frumoasă dar nu se compară cu cele din Cluj sau Bucureşti. Cât despre palat, nu are nici pe departe prestanţa unei vile de mic afacerist r(r)omân, şi este în momentul de faţă muzeu conţinând atât obiecte ce au aparţinut Reginei (de ex biroul ei sau unele tablouri pictate de ea) cât şi elemente de arheologie pe care n-am înţeles dacă le-a strâns ea sau pur şi simplu le-au pus bulgarii acolo ca să nu mai facă şi un muzeu de arheologie în Balcic.

[poze cu palatul]	[poze din curte]
[poze cu corabia]	[poze de pe mare]
[poze muzeul arheologic]

Grădina Botanică

Casa Gărzilor

Wishing well

Icoană de porţelan

Amforă

Acoperişuri

Reşedinţa Reginei Maria

Exterior

În interior

Biroul Reginei

Tablou pictat de Regina Maria

Tablouri pictate de Regina Maria

Exponate arheologice

În curte

În curtea Reşedinţei de vară

În curte

Tronul de marmură al Reginei Maria

Amforă

Biserica unde a fost iniţial depusă inima Reginei Maria

Cascadă

Potecă

Zid şi flori

Fântână

Înainte de a pleca mai departe am trecut prin faţa tarabelor vânzătorilor ambulanţi, care aveau expuse toate minunile care ar fi putut atrage un potenţial cumpărător. Mă opresc aici numai la "produsele marine".

Peşte arici

Stele de mare

D-ale mării

De la Balcic am plecat spre Varna, unde am luat masa la bordul unei corăbii de piraţi, după care am făcut o plimbare de vreo oră pe mare şi apoi am vizitat Muzeul de Arheologie. Masa a fost foarte bună, deşi ulterior mi-am dat seama că în timpul cât ceilalţi mâncau aş fi putut face o baie în mare, iar plimbarea pe mare a fost pe vreme caldă, senină şi fără vânt (deci valuri mici).

În drum spre Varna

Corabia de piraţi

Catargul

Sirena

Felinar

Corabia din corabie

Pe mare

Înapoi în port

Muzeul de Arheologie a fost imens (mai ales pentru nişte oameni plecaţi de 6 ore în excursie), exponatele superbe, însă nu am avut voie să facem fotografii, aşa că voi posta nişte poze ale unor cărţi poştale.

Muzeul de Arheologie din Varna (carte poştală)

După ce am vizitat muzeul de arheologie din Varna am plecat spre Ruse, unde ne aştepta vasul de croazieră, şi unde am ajuns destul de târziu seara.

Apus de soare la Ruse

Ruse e un oraş destul de frumos, am ieşit pe seară şi am mers prin centru, însă nu mi s-a părut nimic spectaculos (oricum, nu am avut aparatul de fotografiat la mine, aşa că părerea e strict subiectivă). Am vizitat două terase, una în scopuri culinare (pizza), alta în scopuri… a fost şi ceva mâncare pe lângă rachiu, bere şi vin, şi am ajuns înapoi pe vapor pe la o glorioasă oră 3 juma’ dimineaţa, iar după vreo 2 ore de somn am început ziua a doua.

Va urma

Şumuleu Ciuc, jud. Harghita - august 2007

Svastik — Wed, 22 Aug 2007 19:25:10 +0000

Într-un anumit concurs de împrejurări, foarte norocos de altfel, m-am trezit marţi dimineaţă în pragul unei plecări la Şumuleu Ciuc, în judeţul Harghita. “M-am trezit” este cât se poate de propriu spus, întrucât la ora cinci fără un sfert dimineaţa eram în gară, împreună cu trolley-ul agăţat de mine şi rucsacul ca bonus în spate. Facem apelul, carevasăzică: eu, Alina, Sînziana, Otilia şi Ioana, plus un Teddy nou-cunoscut, care din întâmplare avea aceeaşi destinaţie ca a noastră, plecând din Piatra Neamţ în loc de Bucureşti cum era normal. STOP! Lipseşte Mihai! Şi-a tot lipsit Mihai.. până pe la a treia gară (şi anume Roznov), unde l-a adus mămica lui proprietate personală cu maşina şi unde ni s-a alăturat nouă, cu tot cu biletul Otiliei care, desigur, era la el. Şi de-aici, începe povestea.

Prima surpriză faină a fost că Teddy avea chitară. A doua a fost că ştia să şi cânte la ea. Prin urmare, o bună parte din drum (întâi Piatra Neamţ - Bacău, apoi Bacău - Miercurea Ciuc) s-a cântat. Apropo, cine n-a mers niciodată cu trenul pe ruta aceea care trece prin Bacău - Oneşti - Comăneşti - Salina şi aşa mai departe, fie spre Braşov fie spre Miercurea Ciuc, a pierdut multe. Priveliştea este absolut fascinantă, iar cele trei tuneluri (mai ales ultimul, care parcă nu se mai termină) sunt chiar interesante.

După ce-am ajuns la Şumuleu nu prea am mai avut timp de admirat natura, din simplul motiv că au început plenuri, ateliere şi multe alte moduri de petrecere ale timpului liber care nu prea au mai inclus privitul gură-cască în jur. Totuşi, pot să spun câteva chestii:

- Şumuleu Ciuc este un loc care merită vizitat, catedrala este superbă (cel puţin de afară, n-am avut curiozitatea să intru) şi satul e foarte liniştit.

- Dacă vă hotărâţi să mergeţi în locul sus-numit, Hotel Salvator este cea mai bună soluţie. Condiţii foarte bune, cu un bonus pentru cele mai moi aşternuturi de pat pe care le-am văzut în viaţa mea

- În cazul în care vi se face foame sau rămâneţi fără ţigări la o oră mai neortodoxă din noapte… e trist. În sensul că în Şumuleu nu veţi găsi niciun magazin/bar deschis pe la ora, să zicem în mod arbitrar 4 a.m., prin urmare singurul lucru pe care îl puteţi face este să sunaţi la un taxi (0266 / 953) şi să îi cereţi să vă ducă la fast food-ul de la gară. Arată niţel dubios şi toată lumea vorbeşte în maghiară, dar acolo am mâncat unul din cele mai bune sandwichuri cu şniţel din viaţa mea (bine, poate era şi din cauza foamei…).

- Din taxi, am reuşit să văd un liceu în Miercurea Ciuc.. superb. Taximetristul mi-a spus că are 365 de săli.. şi că e aproape integral cu predare în limba maghiară. Desigur, am uitat cum îi spune (după o scurtă căutare pe Google: se cheamă Marton Aron şi arată magnific!)

Drumul spre casă n-a mai fost atât de palpitant. Din şapte plecaţi, ne întorceam cinci, după multe nopţi nedormite, multă cafea şi prea multe ţigări (cel puţin eu), deşi ne-a mai vizitat şi George din Focşani, a cărui delegaţie era vreo trei vagoane mai încolo până la Adjud unde au coborât. Asta nu ne-a oprit totuşi ca în gară la Bacău, unde am avut de aşteptat vreo oră şi jumătate, să începem a face raportul delegaţiei (chestie care chiar mi-a prins extrem de bine vreo două zile mai târziu) şi apoi de a purta discuţii interminabile şi savante despre ONG-uri, PLAT-uri, advocacy şi impresii de călătorie.

Acasă am ajuns la 00.30, duminică (sau mai bine zis, deja luni). Am dormit două nopţi plus ziua dintre ele după asta. Dar ce contează.. am văzut Şumuleu Ciuc. Şi pe oamenii faini de la reuniunea de acolo. M-am simţit fericită.

Introducere in haihui

spiridus — Sun, 12 Nov 2006 20:54:23 +0000

Dupa mine, diferenta majora intre calatorii si concedii sta in lucrurile pe care le descoperi pe drum: in oamenii pe care ii intalnesti, in mancarurile pe care le gusti, chiar atunci cand e vorba de vietati pe care n-ai vrea sa le cunosti atat de indeaproape, in locurile pe unde te plimbi. Off-road nu pe strasse, pe plaje pustii si stancoase nu printre cafenele arhipline, prin piete de fructe si peste, nu prin restaurante cu staif.

Inevitabil, cand parasesti ruta cunoscuta, cand o iei pe drumuri pe care nu le mai gasesti pe harta sau cand alegi sa-ti petreci noaptea in mijlocul pustietatii apar situatii mai putin obisnuite, mai putin previzibile, mai putin placute uneori. Sunt momentele in care afli de fapt cum sunt oamenii de langa tine, momentele cele mai memorabile, povestirile savuroase despre care vorbesti si peste zeci de ani.

Sunt momentele frumoase despre care vom scrie aici, despre locurile pe care nu le gasesti decat daca stii sa le vezi si despre povestile minunate pe care le-am descoperit in calatorii, nu in concedii. In vacante, cu chef de joaca si cu chef de haihui…

Un nou blog…

Doru — Wed, 08 Nov 2006 09:14:14 +0000

… un blog de călătorii. Cu povestioare, cum e viata pe alte meleaguri, recomandari pe bune şi sfaturi culturalo-gastronomice. Şi, bineînţeles, multe, multe poze.

Vă aşteptăm cu drag!