Feeds:
Articole
Comentarii

Veneţia

Veneţia este una din cele mai îndrăgite destinaţii de vacanţă din lume. Dovadă stau cei aproximativ 16 milioane de turişti care o vizitează în fiecare an. Deşi am fost toamna, am fost mai mult decât impresionat. Într-un fel, consider că a fost mai bine aşa. Toamna sunt mai puţini turişti, este mai puţină aglomeraţie, iar vremea este în general suficient de caldă pentru a contribui la o experienţă plăcută.

Oraşul este tăiat de 150 de canale peste care se află 400 de poduri, cele peste 3000 de alei creînd un labirint în care este uşor să te rătăceşti.

Transportul

Veneţia este deservită de două aeroporturi, Treviso şi Marco Polo, unde ajung curse ale mai multor companii aeriene (plecări din România de pe aeroporturile Bucureşti Băneasa şi Otopeni şi Timişoara). De la aeroport în oraş se poate ajunge cu autobuzul (ambele), vaporaşul sau şalupa-taxi (Marco Polo). În plus, oraşul are şi o staţie de cale ferată deservită de numeroase trenuri interne şi internaţionale, fiind, bineînţeles, accesibil şi pe şosea.

În Veneţia nu circulă nici un fel de vehicule terestre (nici măcar biciclete), însă distanţele sunt relativ scurte şi pot fi uşor parcurse pe jos (dacă nu vă învârtiţi în cercuri, ceea ce în labirintul de peste 3000 de alei nu este foarte greu de realizat). Ca alternative sunt vaporaşele (vaporetto), şalupele-taxi şi gondolele. Preţurile sunt relativ mari, un bilet de o oră pe vaporaş costă 6 €, un abonament de o zi 12 €, unul de 2 zile 24 €, iar un tur al oraşului în gondolă costă aproximativ 100 €.

De văzut

Piaţa San Marco

Centrul oraşului, dominată de Campanile, turnul-simbol al oraşului, înconjurată de clădiri impozante, despre care Napoleon spunea că este „cel mai frumos salon din lume”. Stăpânii de drept ai pieţei sunt porumbeii.

Basilica San Marco

Veche de peste 1000 de ani, cunoscută şi ca bazilica de aur datorită mozaicurilor realizate din cristal de Murano poleit cu aur. Tururi ghidate, inclusiv în limba română.

Podul Rialto

Construit pe 12.000 de piloţi din stejar, cel mai vizitat pod din Veneţia se înalţă la 48 de metri deasupra apelor Canalului Grande. Pe pod se află numeroase magazine de suveniruri, cristaluri şi bijuterii.

Galeriile Academiei

Una din cele mai importante galerii de artă din lume, acoperă pictura dintre secolele al paisprezecelea şi al optsprezecelea, având expuse tablouri de Giorgione, Tintoretto, Titian şi mulţi alţii.

Acestea sunt indicaţiile majorităţii ghidurilor turistice şi nu pot să nu fiu de acord cu ele. În plus, adaug câteva opţiuni personale:

  • Ca’ d’Oro, Ca’ Pesaro şi numeroase alte palate transformate în muzee. De menţionat Colecţia Peggy Guggenheim adăpostită de Palazzo Venier dei Leoni.
  • Numeroase biserici, una mai frumoasă decât alta. Santa Maria dei Miracoli, în apropiere de Rialto.
  • Daca va place muzica clasica si aveti ocazia sa vedeti un spectacol la teatrul „La Fenice” – costa destul de mult (de la 40 € in sus) dar lasa o impresie de neuitat.
  • Gradinile Regale (îin apropierea Pieţei San Marco) – nu ştiu dacă sunt deschise publicului.

Insula Murano

  • Muzeul sticlei – o privire în istoria multimilenară a sticlei, de la începuturi până la cel mai fin cristal.
  • cu un pic de noroc puteti vizita si un atelier de sticlarie si sa vedeti cum este produs faimosul cristal de Murano.

Nu recomand

Insula San Michele – cimitirul Venetiei. Deşi frumos, este doar un cimitir, fără nimic special, după părerea mea.

Mâncare

De mâncat, găsiţi o varietate largă de opţiuni:

  • mici cafenele cochete unde se poate şi mânca ceva uşor
  • terase, pizzerii
  • restaurante de la cele mai modeste până la cele de 5 stele
  • undeva pe langa biserica San Giacomo dell’Orio (dar nu mai tin bine minte exact unde) am descoperit o ciocolaterie care oferă cam tot ce vă puteţi imagina în materie de ciocolată.

Cel mai important: plimbaţi-vă, exploraţi, descoperiţi. Nu vă duceţi numai în punctele turistice (Piaţa San Marco şi Podul Rialto), sunt foarte multe lucruri de vazut şi în rest, şi e şi mai putin aglomerat.

Aşa că vă urez vreme bună şi să vă simţiţi bine acolo!

Croazieră europeană, ep. 2

Partea întâi: Bulgaria

Ziua a doua

    După cum ziceam, după o noapte foarte scurtă a urmat ziua a doua. Punctul de plecare a fost oraşul Ruse, iar excursia a fost la Veliko Târnovo, vechea cetate de scaun a Bulgariei şi Arbanassi, un sat încărcat de istorie aflat la câţiva km mai încolo.

Citește în continuare »

Croazieră Europeană

    La sfârşit de august şi început de septembrie am plecat într-o croazieră pe Dunăre. Am trecut prin Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria şi Austria. Am trecut şi prin Slovacia, ar fi trebuit să vizităm Bratislava, dar din cauza inundaţiilor nu am mai oprit – însă despre asta mai încolo.

Citește în continuare »

Într-un anumit concurs de împrejurări, foarte norocos de altfel, m-am trezit marţi dimineaţă în pragul unei plecări la Şumuleu Ciuc, în judeţul Harghita. „M-am trezit” este cât se poate de propriu spus, întrucât la ora cinci fără un sfert dimineaţa eram în gară, împreună cu trolley-ul agăţat de mine şi rucsacul ca bonus în spate. Facem apelul, carevasăzică: eu, Alina, Sînziana, Otilia şi Ioana, plus un Teddy nou-cunoscut, care din întâmplare avea aceeaşi destinaţie ca a noastră, plecând din Piatra Neamţ în loc de Bucureşti cum era normal. STOP! Lipseşte Mihai! Şi-a tot lipsit Mihai.. până pe la a treia gară (şi anume Roznov), unde l-a adus mămica lui proprietate personală cu maşina şi unde ni s-a alăturat nouă, cu tot cu biletul Otiliei care, desigur, era la el. Şi de-aici, începe povestea.

Prima surpriză faină a fost că Teddy avea chitară. A doua a fost că ştia să şi cânte la ea. Prin urmare, o bună parte din drum (întâi Piatra Neamţ – Bacău, apoi Bacău – Miercurea Ciuc) s-a cântat. Apropo, cine n-a mers niciodată cu trenul pe ruta aceea care trece prin Bacău – Oneşti – Comăneşti – Salina şi aşa mai departe, fie spre Braşov fie spre Miercurea Ciuc, a pierdut multe. Priveliştea este absolut fascinantă, iar cele trei tuneluri (mai ales ultimul, care parcă nu se mai termină) sunt chiar interesante.

După ce-am ajuns la Şumuleu nu prea am mai avut timp de admirat natura, din simplul motiv că au început plenuri, ateliere şi multe alte moduri de petrecere ale timpului liber care nu prea au mai inclus privitul gură-cască în jur. Totuşi, pot să spun câteva chestii:

– Şumuleu Ciuc este un loc care merită vizitat, catedrala este superbă (cel puţin de afară, n-am avut curiozitatea să intru) şi satul e foarte liniştit.

– Dacă vă hotărâţi să mergeţi în locul sus-numit, Hotel Salvator este cea mai bună soluţie. Condiţii foarte bune, cu un bonus pentru cele mai moi aşternuturi de pat pe care le-am văzut în viaţa mea 🙂

– În cazul în care vi se face foame sau rămâneţi fără ţigări la o oră mai neortodoxă din noapte… e trist. În sensul că în Şumuleu nu veţi găsi niciun magazin/bar deschis pe la ora, să zicem în mod arbitrar 4 a.m., prin urmare singurul lucru pe care îl puteţi face este să sunaţi la un taxi (0266 / 953) şi să îi cereţi să vă ducă la fast food-ul de la gară. Arată niţel dubios şi toată lumea vorbeşte în maghiară, dar acolo am mâncat unul din cele mai bune sandwichuri cu şniţel din viaţa mea (bine, poate era şi din cauza foamei…).

– Din taxi, am reuşit să văd un liceu în Miercurea Ciuc.. superb. Taximetristul mi-a spus că are 365 de săli.. şi că e aproape integral cu predare în limba maghiară. Desigur, am uitat cum îi spune (după o scurtă căutare pe Google: se cheamă Marton Aron şi arată magnific!)

Drumul spre casă n-a mai fost atât de palpitant. Din şapte plecaţi, ne întorceam cinci, după multe nopţi nedormite, multă cafea şi prea multe ţigări (cel puţin eu), deşi ne-a mai vizitat şi George din Focşani, a cărui delegaţie era vreo trei vagoane mai încolo până la Adjud unde au coborât. Asta nu ne-a oprit totuşi ca în gară la Bacău, unde am avut de aşteptat vreo oră şi jumătate, să începem a face raportul delegaţiei (chestie care chiar mi-a prins extrem de bine vreo două zile mai târziu) şi apoi de a purta discuţii interminabile şi savante despre ONG-uri, PLAT-uri, advocacy şi impresii de călătorie.

Acasă am ajuns la 00.30, duminică (sau mai bine zis, deja luni). Am dormit două nopţi plus ziua dintre ele după asta. Dar ce contează.. am văzut Şumuleu Ciuc. Şi pe oamenii faini de la reuniunea de acolo. M-am simţit fericită.

Introducere in haihui

Dupa mine, diferenta majora intre calatorii si concedii sta in lucrurile pe care le descoperi pe drum: in oamenii pe care ii intalnesti, in mancarurile pe care le gusti, chiar atunci cand e vorba de vietati pe care n-ai vrea sa le cunosti atat de indeaproape, in locurile pe unde te plimbi. Off-road nu pe strasse, pe plaje pustii si stancoase nu printre cafenele arhipline, prin piete de fructe si peste, nu prin restaurante cu staif.

Inevitabil, cand parasesti ruta cunoscuta, cand o iei pe drumuri pe care nu le mai gasesti pe harta sau cand alegi sa-ti petreci noaptea in mijlocul pustietatii apar situatii mai putin obisnuite, mai putin previzibile, mai putin placute uneori. Sunt momentele in care afli de fapt cum sunt oamenii de langa tine, momentele cele mai memorabile, povestirile savuroase despre care vorbesti si peste zeci de ani.

Sunt momentele frumoase despre care vom scrie aici, despre locurile pe care nu le gasesti decat daca stii sa le vezi si despre povestile minunate pe care le-am descoperit in calatorii, nu in concedii. In vacante, cu chef de joaca si cu chef de haihui…

Un nou blog…

… un blog de călătorii. Cu povestioare, cum e viata pe alte meleaguri, recomandari pe bune şi sfaturi culturalo-gastronomice. Şi, bineînţeles, multe, multe poze.

    Vă aşteptăm cu drag!